Indicatoare de avertizare
Acestea au formă triunghiulară cu vârful orientat în sus, marginea fiind conturată cu roșu. Se instalează înaintea unui loc periculos cu scopul avertizării participanților la trafic.

Drum aglomerat
Se întâlnește pe sectoarele de drumuri unde traficul este intens. Conducătorul auto este obligat să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din fața sa.

Tunel
Se amplasează la 50-200m față de intrarea într-un tunel. Conducătorul auto este obligat să circule cu luminile de întălnire atunci când se deplasează în tunel. Toate manevrele sunt interzise, cu excepția depășirii vehiculelor cu tracțiune animală, a motocicletelor fără ataș, mopedelor si bicicletelor, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță de 20m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7m. În cazul imobilizării în tunel, conducatorul auto este obligat să oprească motorul și să semnalizeze prezența autovehiculului.

Pod mobil
Se amplasează la 100-200m de podul mobil. Dacă podul este ridicat, conducătorul auto are obligația de a opri. Toate manevrele sunt interzise (oprirea, staționarea, mersul înapoi, întoarcerea, depăşirea - cu excepția depășirii vehiculelor cu tracțiune animală, a motocicletelor fără ataș, mopedelor si bicicletelor, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță de 20m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7m.)

Ieșire spre un chei sau mal abrupt
Este amplasat la 100-200m de un chei sau mal abrupt cu scopul atenționării conducatorului auto că drumul se termină deasupra unui chei sau mal abrupt.

Drum cu denivelări
Este amplasat la 50-200m de locul periculos. Dacă lungimea sectorului de drum depăşeşte 300m, indicatorul este însoțit de un panou adițional pe care este specificată lungimea sectorului de drum cu denivelări. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza la max. 30km/h în localitate și 50km/h în afara localității.

Denivelare pentru limitarea vitezei
Se întâlnește în zonele cu școli, grădinițe, treceri pentru pietoni, sectoare de drum îngustat, etc. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza la max. 30km/h în localitate și 50km/h în afara localității.

Drum alunecos
Se regăsește la 100-200m de locul periculos. Conducătorul auto trebuie să circule cu atenție sporită, să nu bruscheze volanul și comenzile autovehiculului, să păstreze o distanță corespunzătoare între vehicule și îi este recomandat să reducă viteza. Dacă drumul este acoperit cu polei, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, conducătorul auto este obligat să reducă viteza la max. 30 km/h în localitate şi max. 50 km/h în afara localităţii.

Împroșcare cu pietriș
Se amplasează la 100-200m de sectorul de drum periculos. Conducătorul auto nu este obligat să reducă viteza, dar îi este recomandat să păstreze o distanță mai mare față de vehiculul care circulă în fața sa.

Căderi pietre
Este amplasat la 100-200m de locul periculos. Poate fi însoțit de un panou adițional pe care este inscripționată lungimea sectorului de drum periculos în cazul în care acesta depășește 300m. Conducătorului auto îi este recomandat să reducă viteza și să circule cu atenție sporită.

Presemnalizare trecere de pietoni
Este instalat la 50-200m de o trecere pentru pietoni, pe drumurile intens circulate sau în locurile în care vizibilitatea trecerii este una redusă. Se va circula cu atenție sporită și este recomandată reducerea vitezei.

Copii
Se amplasează în apropierea locurilor frecventate de copii. În intervalul orar 07:00 - 22:00, conducătorul de vehicul are obligația de a reduce viteza până la 30km/h în interiorul localităţii și 50km/h în afara acesteia.

Bicicliști
Este instalat la 100-200m de locul în care drumul public urmează să se intersecteze cu o pistă pentru Bicicliști. La întâlnirea acestui indicator, conducătorului auto îi este recomandat să reducă viteza si are obligația de a acorda prioritate atunci când se intersectează cu un biciclist care circulă pe pista de biciclete.
Pregătit să te testezi?
Acum că ai parcurs această lecție, pune-ți cunoștințele la încercare cu chestionarele noastre interactive.