Întrebări redobândire permis

În care dintre situaţii este interzisă schimbarea direcţiei de mers spre stânga?

când conducătorul de vehicul este încadrat pe rândul din stânga şi drumul are două rânduri pe sens

când drumul pe care urmează să se intre este semnalizat cu indicatorul „Circulaţia interzisă în ambele sensuri”

când strada pe care urmează să se intre este semnalizată cu indicatorul „Drum fără ieşire”

Vezi întrebarea

În ce situaţie este interzisă întoarcerea?

în apropierea staţiilor de tramvai

când vizibilitatea este redusă sub 100m

în zona de acţiune a indicatorului „Prioritate pentru circulaţia din sens invers”

Vezi întrebarea

Întoarcerea este interzisă:

în curbe cu vizibilitate redusă

pe sectoarele de drum înaintea cărora este instalat indicatorul „Drum cu prioritate”

pe drumurile fără ieşire

Vezi întrebarea

Cum veţi proceda corect dacă, la apropierea de o trecere la nivel cu calea ferată curentă fără bariere, luminile roşii şi semnalele sonore sunt în funcţiune?

reduceţi viteza şi opriţi, dacă trenul se apropie

grăbiţi trecerea, dacă observaţi că trenul nu se apropie

reduceţi viteza şi opriţi, fără a trece de indicatoarele sau marcajul de oprire

Vezi întrebarea

Exercitarea dreptului de a conduce se suspendă pe o perioadă de 30 de zile pentru:

nerespectarea regulilor referitoare la remorcare

utilizarea excesivă a claxonului

depăşirea unei coloane de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului

Vezi întrebarea

Conducătorul unui autovehicul angajat într-un accident din care a rezultat moartea sau rănirea unei persoane poate pleca de la locul faptei?

da, dacă nu este vinovat de accident

da, dacă victima a fost transportată la spital

da, cu încuviinţarea poliţistului rutier care cercetează cazul

Vezi întrebarea

Conducerea pe drumul public de către o persoană având o îmbibaţie de alcool de peste 0,8 g/l pur în sânge se pedepseşte cu:

amendă contravenţională şi reţinerea permisului de conducere

amendă penală şi anularea permisului de conducere

închisoare şi anularea permisului de conducere

Vezi întrebarea

În care dintre situaţii este interzis să circulaţi pe drumurile publice?

atunci când certificatul de înmatriculare este deteriorat

atunci când vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă, în caz de pagube materiale produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii

atunci când conducătorul auto nu a plătit taxa de folosire a drumurilor publice

Vezi întrebarea

Încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul, pentru a fi condus pe drumul public, unei persoane care nu posedă permis de conducere se pedepseşte:

penal

contravenţional

cu amendă contravenţională şi anularea permisului de conducere

Vezi întrebarea

Permisul de conducere se restituie, după expirarea perioadei de suspendare şi promovarea testului de cunoaştere a regulilor de circulaţie, dacă a fost reţinut pentru:

neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale

nefolosirea în timpul mersului a centurii de siguranţă

utilizarea excesivă a ştergătoarelor de parbriz

Vezi întrebarea