Ce măsuri se iau în cazul accidentării foarte grave a unei persoane, într-un accident de circulaţie?

transportul imediat la cea mai apropiată unitate sanitară, cu orice mijloc de transport posibil;

transportul imediat până la prima localitate şi anunţarea ambulanţei;

acordarea primului ajutor, până la sosirea ambulanţei.