aiCarnet logo

Întrebări redobândire permis

Nu au prioritate de trecere:

autovehiculele din serviciile regulate de transport public, care se pun în mişcare din staţia prevăzută cu alveolă;

vehiculele care urmează să intre într-o intersecţie cu sens giratoriu, faţă de vehiculele care circulă printr-o asemenea intersecţie;

vehiculele care intră într-o zonă rezidenţială sau pietonală.

Întoarcerea este interzisă:

în rampă, dacă vizibilitatea este sub 100m;

în dreptul unui garaj;

la trecerile pentru pietoni.

Ce obligaţii aveţi la întâlnirea indicatorului „Biciclişti”?

să reduceţi viteza la maximum 30 km/h;

să circulaţi cu atenţie şi, dacă este cazul, acordaţi prioritate de trecere bicicliştilor care circulă pe pista special destinată;

nu aveţi nicio obligaţie, bicicliştii vă vor acorda prioritate.

La întâlnirea cărui indicator aveţi prioritate de trecere?

„Circulaţie în ambele sensuri;

„Prioritate faţă de circulaţia din sens invers;

Prioritate pentru circulaţia din sens invers.

Imobilizarea voluntară a unui vehicul se consideră oprire, dacă:

durează cel mult 5 minute;

vehiculul a fost oprit pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, fără ca prin aceasta să fie perturbată circulaţia;

vehiculele de până la 3,5 tone execută operaţiunea de aprovizionare cu mărfuri alimentare.

Semnalul poliţistului rutier aflat într-un autovehicul al poliţiei, efectuat cu braţul, cu sau fără baston reflectorizant, scos pe partea laterală dreaptă a vehiculului, semnifică:

oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă în spatele autovehiculului poliţiei;

reducerea vitezei de către cei care circulă în spatele autovehiculului poliţiei;

semnalul se adresează celor care circulă din sens opus.

În situaţia în care poliţistul se află cu faţa la un autovehicul care se apropie, având braţul drept întins orizontal, conducătorul auto trebuie:

să oprească, deoarece semnalul i se adresează;

să continue deplasarea, deoarece semnalul nu i se adresează;

să schimbe direcţia de mers spre stânga.

Dacă rămâneţi în pană într-un tunel:

opriţi funcţionarea motorului;

motorul trebuie să funcţioneze, pentru a putea folosi luminile de avarie;

închideţi autovehiculul şi vă îndepărtaţi de acesta.

Conducătorul unui autovehicul poate executa o depăşire la întâlnirea indicatorului „Limitare de viteză”?

da, dacă în timpul manevrei viteza sa nu este mai mare decât cea înscrisă pe indicator;

nu, până la întâlnirea indicatorului care semnalizează terminarea zonei de limitare a vitezei;

da, dacă depăşirea se execută în afara unei localităţi.

Vă este permis să parcaţi autovehiculul pe drumurile publice:

în locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare şi marcaje rutiere;

acolo unde nu există parcări amenajate;

acolo unde circulaţia în ambele sensuri se desfăşoară fără dificultate.

Cum se defineşte corect autovehiculul din categoria B?

autovehiculul care nu depăşeşte 5.000 kg, al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, este mai mic de 8;

autovehiculul care nu depăşeşte 3.500 kg, al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8;

autovehiculul care nu depăşeşte 3.500 kg, al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 5.

În ce situaţie se reţine permisul de conducere?

pentru neefectuarea examenului medical;

atunci când s-a încălcat semnificaţia luminii de culoare galbenă a semaforului;

pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

La intersecţia nedirijată dintre un drum judeţean şi unul comunal sau local, prioritatea de trecere se acordă:

vehiculelor care circulă pe drumul judeţean;

vehiculelor care circulă pe drumul comunal sau local;

vehiculelor care vin din dreapta.

La plecarea de pe loc cu autovehiculul, vă revin următoarele obligaţii:

să evitaţi ambalarea excesivă a motorului;

să evitaţi bruscarea comenzilor autovehiculului;

să acordaţi prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe drum, indiferent de direcţia de mers.

Într-o intersecţie nedirijată, conducătorul unui vehicul este obligat să acorde prioritate unui autovehicul destinat stingerii incendiilor, care circulă din stânga, având în funcţiune semnalizarea specială luminoasă şi sonoră?

nu, deoarece şi în acest caz se aplică regula priorităţii de dreapta;

nu, deoarece autovehiculul destinat stingerii incendiilor nu face parte din categoria autovehiculelor cu regim prioritar;

da.