aiCarnet logo

Întrebări redobândire permis

Trebuie respectată semnificaţia unui indicator instalat pe partea stângă a drumului, orientat către conducătorii de vehicule care se apropie?

nu, deoarece se adresează circulaţiei din sens invers;

da, dar numai de către cei care circulă pe banda cea mai apropiată de axul drumului;

da, de către toţi conducătorii de vehicule care îl întâlnesc.

Circulaţia pe banda rezervată transportului public de persoane, semnalizată ca atare, este permisă:

vehiculelor care efectuează transport public de persoane şi autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă;

numai vehiculelor care efectuează transport public de persoane;

tuturor vehiculelor, dacă nu incomodează circulaţia vehiculelor prioritare.

În care dintre situaţiile următoare îţi este interzis să efectuezi depăşirea vehiculelor pe drumurile publice?

pe drumurile cu o singură bandă de circulaţie pe sens;

pe drumurile prevăzute cu marcaje transversale;

pe drumurile publice ale căror sensuri de circulaţie sunt despărţite printr-o linie continuă, iar pentru depăşire este necesară încălcarea acestei linii.

Purtarea centurii de siguranţă este obligatorie în timpul circulaţiei pe drumurile din localităţi?

nu;

da, numai de către conducătorul autovehiculului;

da, de către cel de la volan şi de către pasagerii care ocupă locurile prevăzute cu asemenea dispozitive.

Întoarcerea este interzisă:

pe poduri şi sub poduri;

pe drumurile naţionale;

la mai puţin de 50 m de intrarea în sediile instituţiilor.

Reducerea vitezei până la 30 km/h în localităţi şi până la 50 km/h în afara localităţilor este obligatorie:

în dreptul staţiilor mijloacelor de transport public de persoane;

în zona de acţine a indicatorului „Aeroport”;

în zona de acţiune a indicatorului „Copii”, între orele 7:00-22:00.

Cum veţi proceda corect la întâlnirea indicatoarelor „Oprire” şi „Trecere la nivel cu o cale ferată dublă fără bariere”?

opriţi şi vă asiguraţi, la 1 m de calea ferată;

reduceţi viteza şi traversaţi cu atenţie linia ferată;

opriţi în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate, fără a depăşi indicatoarele menţionate sau marcajul pentru oprire.

Când circuli pe un drum naţional european îţi este interzisă:

folosirea mijloacelor de avertizare sonoră;

remorcarea altui autovehicul;

staţionarea voluntară pe partea carosabilă.

La întâlnirea unui vehicul care circulă noaptea, din sens opus, pe un drum neiluminat, conducătorul de autovehicul este obligat:

să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului;

să reducă viteza;

să folosească avertizorul sonor.

Ce obligaţii vă revin la staţionarea autovehiculului pe partea carosabila a unui drum public?

pe timp de noapte să-i semnalizezi prezenţa cu luminile de poziţie;

să-l asiguri cu frâna de ajutor, să scoţi cheia din contact şi să introduci maneta schimbătorului într-una dintre viteze sau în marşalier, apoi să încui uşa;

să laşi o distanţă de cel puţin un metru faţă de celelalte vehicule.

La calea ferată curentă prevăzută cu bariere, atunci când semnalele sonore şi luminoase de culoare roşie sunt în funcţiune, sunteţi avertizat că:

instalaţia de închidere şi deschidere a barierelor nu funcţionează normal;

trenul se apropie, urmând ca barierele să se închidă automat;

trebuie să traversaţi de urgenţă calea ferată.

Aveţi posibilitatea de a circula pe drumurile publice cu autovehiculul avariat:

cel mult 10 zile de la data constatării evenimentului;

până la expirarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;

cel mult 30 zile de la data producerii avariei.

Cum trebuie să procedezi atunci când intenţionezi să finalizezi o depăşire?

te încadrezi cât se poate de repede pe dreapta, fără a-l stânjeni pe cel depăşit;

după reîncadrare, semnalizezi cu luminile de avarie;

claxonezi şi te angajezi pe partea dreaptă, direct în faţa vehiculului depăşit.

La ieşirea din zonele rezidenţiale sau pietonale, sunteţi obligat să acordaţi prioritate:

autovehiculelor;

pietonilor de pe sensul opus de circulaţie;

tuturor vehiculelor cu care vă intersectaţi.

La trecerea pentru pietoni, conducătorul de autovehicule este obligat:

să reducă viteza, chiar dacă nu sunt pietoni angajaţi în traversare;

să acorde prioritate pietonilor angajaţi în traversare, aflaţi pe sensul său de mers;

să circule pe partea dreaptă şi să oprească numai la semnalul pietonilor.