aiCarnet logo

Întrebări categoria B

Tramvaiul poate fi depăşit pe partea stângă?

nu;

da, în staţiile fără refugiu, pentru protejarea călătorilor care urcă sau coboară;

da, atunci când între şina din dreapta şi bordură nu există spaţiu suficient pentru depăşire.

Semnalul galben intermitent al semaforului:

anunţă apariţia semnalului roşu;

obligă conducătorii vehiculelor să reducă viteza şi să circule respectând regulile de circulaţie aplicabile în acea intersecţie;

interzice intrarea în intersecţie.

În care dintre situaţii oprirea este interzisă?

în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea;

pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic;

în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse.

Ce categorii de vehicule au obligaţia de a folosi luminile de întâlnire pe timp de zi?

motocicletele şi mopedele;

autovehiculele care însoţesc coloane militare sau transportă grupuri de persoane;

autovehiculele care tractează alte vehicule sau care transportă produse periculoase.

Oprirea voluntară este interzisă în raza de acţiune:

Oprirea voluntară este interzisă în raza de acţiune:

a indicatorului 1

a indicatorului 2

a tuturor celor trei indicatoare

Care este semnificaţia indicatorului?

Care este semnificaţia indicatorului?

„Limitare de viteză“;

„Viteză minimă obligatorie“;

„Viteză maximă obligatorie“.

Semnalul galben intermitent al semaforului vă avertizează că:

sunteti obligat sa respectati regulile de circulatie aplicabile in acea intersectie;

va este interzisa intrarea in intersectie;

semaforul este defect.

În situaţia dată, veţi circula:

În situaţia dată, veţi circula:

fără lumini;

numai cu luminile de poziţie;

cu luminile de întâlnire.

Cum procedaţi corect în această situaţie?

Cum procedaţi corect în această situaţie?

vă angajaţi în traversare înaintea autocamionului;

permiteţi trecerea autocamionului;

acordaţi prioritate de dreapta.

La semnalul intermitent de culoare galbenă:

opriţi şi aşteptaţi culoarea verde;

reduceţi viteza şi respectaţi regulile de circulaţie;

nu aveţi nicio obligaţie.

Care dintre autovehicule au dreptul să intre în intersecţie?

Care dintre autovehicule au dreptul să intre în intersecţie?

autocamionul şi motocicleta;

autoturismul şi autocamionul;

autoturismul şi motocicleta.

În cazul în care, într-o intersecţie, lângă semaforul în stare de funcţionare este instalat indicatorul „Oprire“, sunteți obligat să respectaţi:

semnificaţia indicatorului;

regula priorităţii de dreapta;

semnificaţia luminii semaforului.

Cum este definită depăşirea?

trecerea unui vehicul pe lângă altul, când circulă în acelaşi sens, dar pe o bandă alăturată;

manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial;

trecerea unui vehicul prin dreptul altuia.

Este permis ca un conducător auto, angajat într-un accident de circulaţie din care a rezultat moartea sau lovirea unei persoane, să plece de la locul faptei?

da, cu condiţia să lase autovehiculul la locul accidentului;

da, dacă victima a fost transportată la spital;

nu, fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Ce traseu trebuie să urmaţi pentru a vira la stânga în intersecţie?

Ce traseu trebuie să urmaţi pentru a vira la stânga în intersecţie?

traseul 1;

traseul 2;

traseul 3.